Întemeiat în anul 1048, când un grup de negustori din republica italiană Amalfi a cerut permisiunea să construiască la Ierusalim o biserică, o mânăstire şi un spital care să ofere asistenţă pelerinilor. Întemeietorul Ordinului cavaleresc ospitalier "Sf. Ioan Botezatorul" este un călugăr benedictin, pe nume Gerardo de Sasso, în timpul Regatului Latin al Ierusalimului. Crucea albă - simbolul republicii Amalfi - a fost însemnul care era cusut în dreptul inimii pe tunica neagră a călugărilor benedictini implicaţi în activităţi sociale şi de îngrijire a bolnavilor din regiunea Ierusalimului. Cel care i-a urmat la conducerea ordinului, Raimond de Puy, le-a dat fraţilor din ordin o noua însărcinare: cea de apărare a pelerinilor creştini sosiţi în Ţara Sfântă, ordinul asumându-şi totodată şi un caracter militar. Cunoscut şi sub numele Ordinul Sfântului Ioan, membrii lui erau călugări, care cu timpul au acceptat să poarte şi sabia pentru apărarea Locurilor Sfinte împotriva invaziei musulmane. Cunoscuţi până atunci ca şi „Ospitalieri” (de unde şi numele de spital din zilele noastre), din acest moment încep să se numească „Ordinul Sfântului Ioan de Ierusalim”. Cei care îl alcătuiesc sunt militari şi călugări totodată de origine nobilă şi depun un triplu jurământ de sărăcie, castitate şi supunere. Vorbim deci de un grup militaro-religios care se bucură de o serie de privilegii: pot purta arme şi mai ales pot circula liber (fără a avea nevoie de permise de liberă trecere sau alte aprobări). În plus, prin Bula papală din 1113 sunt total independenţi de orice autoritate statală, constituind ceea ce în termenii moderni s-ar numi o structură supranaţională. Spre deosebire de alte ordine (templierii, teutonii), unde membrii lor, cavaleri luptători, au acceptat sa devină şi călugări, ioaniţii din ordinul Ospitalier au la bază o structură şi o viaţă monastică. Cu timpul, ordinul şi-a mutat centrul de greutate, de la îngrijirea medicală si spirituală a pelerinilor, la lupta contra musulmanilor. În anul 1187, Cavalerii Ioaniţi si Ordinul rival al Templierilor au fost izgoniţi din Ierusalim de catre musulmani, la început în cetatea Accra (azi în Israel), apoi pe insula Cipru (dupa cucerirea oraşului Accra, în anul 1291, de către musulmani), iar în anul 1306 pe insula Rhodos. În anul 1523, au fost expulzati de pe insula Rhodos de către sultanul turc Suleiman. Rătăcesc timp de şapte ani prin diverse ţări şi, în 1530, împăratul Carol Quintul, cu aprobarea papei Clement al-VII-lea, le oferă insula Malta. De aici provine şi numele uzitat mai nou de cavalerii maltezi. Cu această ocazie se stabileşte ca Ordinul să rămână neutru în caz de război între naţiunile creştine. Când în 1798 Napoleon Bonaparte ocupă Malta, cavalerii sunt constrânşi să abandoneze insula şi se împrăştie în toate ţările Europei. De-abia în 1834, Ordinul se stabileşte în mod definitiv la Roma, unde deţine şi astăzi Villa Malta şi Palatul Malta, ambele teritorii malteze în statul italian.
În fruntea ordinului s-a aflat un Mare Maestru, ales pe viaţă, subordonat numai Papei. În secolul al XIX-lea, Ordinul "Cavalerii Maltezi" a revenit la misiunea caritativă iniţială, de ajutorare a bolnavilor şi a celor nevoiaşi, constituind model pentru ulterioarele instituţii caritative internaţionale Crucea Roşie si Semiluna Roşie. Crucea Malteză (însemnul ordinului), cu patru braţe si opt terminaţii, reprezintă următoarele opt ţări şi provincii care au trimis voluntari pe insula Malta: Franţa, Provence, Auvergne, Aragon, Castilia, Italia, Anglia, Germania.
Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta este unul dintre cele mai vechi ordine nobile, catolice existente având ca scop slujirea credinţei şi ajutorarea aproapelui. Ca recunoaştere a realizărilor sale, Ordinul se bucură de dreptul de suveranitate şi întreţine relaţii diplomatice cu peste 90 de ţări. În 1961 ordinul a primit statutul de membru observator in Adunarea Natiunilor Unite (ONU). Pentru a-şi putea aduce la îndeplinire îndatoririle instituţionale, poate constitui organizaţii dependente. Asemenea organizaţii îşi desfăşoară activitatea zilnică, pentru a sprijini Ordinul, în misiunea ei în peste 120 ţări. Conform propriilor statistici, Ordinul de Malta numără astăzi 12.500 de „cavaleri”, cărora li se alătură 80.000 de voluntari. Nu vă imaginaţi cumva că în cazul lor a îndrăznit cineva să considere voluntariatul ca fiind trafic de fiinţe umane sau exploatare. De pe un site de prezentare al Ordinului, aflăm chiar că există doar 38 de „cavaleri” de Malta în adevăratul sens al cuvântului. Mai precis, doar 38 dintre ei au depus, ca şi în vechime, cele trei jurăminte: de castitate, de sărăcie şi de supunere. Restul sunt persoane aflate foarte departe de aceste valori şi, desigur, serios implicate în politică sau afaceri. Despre aceştia trebuie spus faptul că ei nu depun decât jurământul de obedienţă totală faţă de Ordin. Ţinând cont de poziţiile de putere pe care ei le ocupă în societate, un astfel de jurământ îi transformă în instrumente ale unor interese străine de cele ale popoarelor sau statelor pe care ar trebui să le reprezinte.
Pe lângă faptul că timp de secole au reprezentat o importantă forţă armată terestră şi navală, Cavalerii de Malta au rămas până în zilele noastre o importantă putere ocultă financiară şi politică. Majoritatea membrilor sunt de origine nobilă, iar printre condiţiile primirii în Ordin se află aceea de a deţine o poziţie socială, titluri şi o avere importantă. Această condiţie, oricât ar părea de bizară este cheia puterii financiare a cavalerilor. De altfel, în vechime, averile nobililor ce se înrolau ca şi cavaleri de Malta reveneau la moartea acestora Ordinului.
În octombrie 1989, după două secole, cavalerii maltezi din întreaga lume au reuşit să se întâlnească în insula Malta, când guvernul republican al acestei ţări a început să returneze unele dintre proprietăţile ordinului. Ordinul este organizat astăzi în Mari Priorate, Priorate, Subpriorate si Asociaţii Naţionale.
Astăzi, ordinul reprezintă continuarea tradiţiei multiconfesionale care are ca precepte morale şi de acţiune practică solidaritatea umană, ajutorarea celor aflaţi în suferinţă şi în nevoi, asistenţă socială, caritatea, filantropia având în vedere toate statele interesate prin tratate bilaterale de recunoaştere reciprocă în activităţi umanitare.
În fruntea ordinului s-a aflat un Mare Maestru, ales pe viaţă, subordonat numai Papei. În secolul al XIX-lea, Ordinul "Cavalerii Maltezi" a revenit la misiunea caritativă iniţială, de ajutorare a bolnavilor şi a celor nevoiaşi, constituind model pentru ulterioarele instituţii caritative internaţionale Crucea Roşie si Semiluna Roşie. Crucea Malteză (însemnul ordinului), cu patru braţe si opt terminaţii, reprezintă următoarele opt ţări şi provincii care au trimis voluntari pe insula Malta: Franţa, Provence, Auvergne, Aragon, Castilia, Italia, Anglia, Germania.
Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta este unul dintre cele mai vechi ordine nobile, catolice existente având ca scop slujirea credinţei şi ajutorarea aproapelui. Ca recunoaştere a realizărilor sale, Ordinul se bucură de dreptul de suveranitate şi întreţine relaţii diplomatice cu peste 90 de ţări. În 1961 ordinul a primit statutul de membru observator in Adunarea Natiunilor Unite (ONU). Pentru a-şi putea aduce la îndeplinire îndatoririle instituţionale, poate constitui organizaţii dependente. Asemenea organizaţii îşi desfăşoară activitatea zilnică, pentru a sprijini Ordinul, în misiunea ei în peste 120 ţări. Conform propriilor statistici, Ordinul de Malta numără astăzi 12.500 de „cavaleri”, cărora li se alătură 80.000 de voluntari. Nu vă imaginaţi cumva că în cazul lor a îndrăznit cineva să considere voluntariatul ca fiind trafic de fiinţe umane sau exploatare. De pe un site de prezentare al Ordinului, aflăm chiar că există doar 38 de „cavaleri” de Malta în adevăratul sens al cuvântului. Mai precis, doar 38 dintre ei au depus, ca şi în vechime, cele trei jurăminte: de castitate, de sărăcie şi de supunere. Restul sunt persoane aflate foarte departe de aceste valori şi, desigur, serios implicate în politică sau afaceri. Despre aceştia trebuie spus faptul că ei nu depun decât jurământul de obedienţă totală faţă de Ordin. Ţinând cont de poziţiile de putere pe care ei le ocupă în societate, un astfel de jurământ îi transformă în instrumente ale unor interese străine de cele ale popoarelor sau statelor pe care ar trebui să le reprezinte.
Pe lângă faptul că timp de secole au reprezentat o importantă forţă armată terestră şi navală, Cavalerii de Malta au rămas până în zilele noastre o importantă putere ocultă financiară şi politică. Majoritatea membrilor sunt de origine nobilă, iar printre condiţiile primirii în Ordin se află aceea de a deţine o poziţie socială, titluri şi o avere importantă. Această condiţie, oricât ar părea de bizară este cheia puterii financiare a cavalerilor. De altfel, în vechime, averile nobililor ce se înrolau ca şi cavaleri de Malta reveneau la moartea acestora Ordinului.
În octombrie 1989, după două secole, cavalerii maltezi din întreaga lume au reuşit să se întâlnească în insula Malta, când guvernul republican al acestei ţări a început să returneze unele dintre proprietăţile ordinului. Ordinul este organizat astăzi în Mari Priorate, Priorate, Subpriorate si Asociaţii Naţionale.
Astăzi, ordinul reprezintă continuarea tradiţiei multiconfesionale care are ca precepte morale şi de acţiune practică solidaritatea umană, ajutorarea celor aflaţi în suferinţă şi în nevoi, asistenţă socială, caritatea, filantropia având în vedere toate statele interesate prin tratate bilaterale de recunoaştere reciprocă în activităţi umanitare.
